Sport în România 03.11.2026, ora 13:30

EDITORIAL DUMITRU GRAUR | Încă avem speranțe!

Probabil v-a surprins coperta numărului de față, al 154-lea de la înființarea ei, petrecută exact acum 13 ani, în octombrie 2013. Pe copertă îl vedeți pe foarte tânărul David Cosma Cristofor, care la doar 17 ani este marea speranță a automobilismului românesc. El concurează regulat în campionatul italian de Formula 4, unde se află în top trei al clasamentului într-una dintre principalele rampe de lansare către Formula 1.

Recent David a obținut locul 3 la Sepang International Circuit, în cadrul primei etape din Formula Trophy Malaysia, cursa desfășurându-se chiar pe circuitul clasic de Formula 1. Încă de la vârsta de 11 ani, când devenea campion național Karting Masters, David spunea că idolul său este Lewis Hamilton. La Sepang, chiar sub ochii săi, Hamilton a ocupat doar locul 3, cursa fiind câștigată de Max Verstappen. Acum David e sub contract cu prestigioasa echipă italiană Prema, care, de aproape 40 de ani, a livrat peste 20 de piloți în Formula 1. E singurul român care a fost acceptat la ei în echipă.

Mă tot uit la fotografie și nu mă satur: fiindcă văd în ea un foarte tânăr sportiv român care degajă încredere și dă multă speranță într-o împlinire a celor mai îndrăznețe visuri. Este limpede că face parte dintr-o nouă categorie, cea a tinerilor născuți după granița anului 2.000, acea generație Z care nu a simțit niciodată încorsetările comunismului, și nu cunoaște limite în aspirațiile spre vârfuri. Și zice așa, atenție: „Atunci când sunt pe podium mă simt foarte mândru, fericit, am un sentiment greu de descris în cuvinte atunci când aud imnul României. Mă bucur că pot aduce bucurie părinților și celor care mă iubesc. Orice reușită a noastră ei o simt dublu decât noi”. Apoi reporterul îl întrebă: „Unde te vezi peste 10 ani?” Răspunsul vine imediat: „Peste 10 ani mă văd alături de fratele meu având o firmă de arhitectură și construind autostrăzi pentru România și bine-nțeles pilot în Formula 1!” Emoționant.

Dar merită de asemenea să consemnăm frumoasa inițiativă a companiei Alexandrion, care recent i-a premiat pe cei mai promițători tineri sportivi români, între care deloc întâmplător s-a aflat și David Cosma (vezi pag. xx-xx). Și nu numai el, trebuie să menționez aici numele Sofiei Moldovan (17 ani, schi alpin), al Anielei Tudor (15 ani, gimnastică), al Ștefaniei Uță (18 ani, atletism), al Adelinei Lorint (17 ani, haltere), al Iuliei Bălăucă (24 ani, campioană mondială la canotaj), al lui Matei Radu (17 ani, scrimă), al lui Iulian Chirița (19 ani, tenis de masă) și chiar al fotbalistului Remus Ganea (19 ani, de la FC Voluntari).

Ca o opinie personală, cel mai mult m-a impresionat până acum evoluția Ștefaniei Alexandra Uță, care, la doar 17 ani, a uluit lumea atletismului câștigând titlul mondial al probei de 400 metri garduri la Oregon, în Statele Unite, în competiția celor mai bune atlete sub 20 de ani! Tot ea fost cea mai tânără participantă la Campionatele Europene de atletism pentru seniori la Roma, în 2025 și ca urmare nominalizată la Laureus World Sport Awards, la ceea ce s-a numit „Revelația anului”. La aceeași categorie cu Lamine Yamal, starul fotbalului spaniol! Prin această performanță, Ștefania s-a alăturat unui grup extrem de restrâns de sportivi români care au atras atenția la nivelul galelor Laureus, precum Simona Halep și David Popovici.

Anii care urmează vor demonstra dacă speranțele pe care ni le punem în toți acești sportivi tineri, ca și în alții pe care nu i-am numit aici, vor fi sau nu împlinite. De-a lungul deceniilor din urmă, prea multe promisiuni n-au fost confirmate, din motive diferite, nu le amintim aici. Dar parcă aceste noi speranțe arată altfel, nu cred că greșesc, demonstrând totodată că fibra națiunii nu s-a muiat de tot, că produce încă tineri puternici și de talent. Vedem o generație fără complexe, gata de performanță și glorie. Să avem multă grijă de ea!

A apărut numărul 154 al revistei „Sport în România”! Performanțe, campioni și povești de succes

A apărut numărul 154 al revistei „Sport în România”! Performanțe, campioni și povești de succes

A apărut numărul 154 al revistei „Sport în România”! Performanțe, campioni și povești de succes
AIPS Sport Media Awards 2026: jurnalismul sportiv mondial își caută noii laureați. România, prezentă pe podium și în statisticile competiției

AIPS Sport Media Awards 2026: jurnalismul sportiv mondial își caută noii laureați. România, prezentă pe podium și în statisticile competiției

AIPS Sport Media Awards 2026: jurnalismul sportiv mondial își caută noii laureați. România, prezentă pe podium și în statisticile competiției
EDITORIAL DUMITRU GRAUR | Simona Radiș, această Hagi a canotajului românesc!

EDITORIAL DUMITRU GRAUR | Simona Radiș, această Hagi a canotajului românesc!

EDITORIAL DUMITRU GRAUR | Simona Radiș, această Hagi a canotajului românesc!
Legitimații APS
Static 11.01.2026

Legitimații APS

Cursuri
Static 11.01.2026

Cursuri

Legitimații APS Cursuri