Știri APS 19.07.2026, ora 22:47

Doliu în jurnalismul sportiv: a murit Mircea M. Ionescu

Asociația Presei Sportive din România a primit cu profundă tristețe vestea trecerii în neființă a jurnalistului, prozatorului și dramaturgului Mircea M. Ionescu, la vârsta de 80 de ani.

Timp de peste cinci decenii, Mircea M. Ionescu a slujit cu pasiune cuvântul scris, sportul și cultura. A fost unul dintre acei oameni care au transformat jurnalismul într-o vocație și care au știut să ducă spiritul presei românești dincolo de granițele țării.

Și-a început activitatea în redacțiile publicațiilor Munca, Sportul și Fotbal, fiind, de asemenea, o voce cunoscută a transmisiunilor radio și de televiziune. În Statele Unite ale Americii a continuat să scrie pentru comunitatea românească și a fondat, la New York, publicația Lumea Sporturilor, primul săptămânal sportiv în limba română apărut în afara țării.

Talentul său nu s-a oprit la marginea terenului de sport. Mircea M. Ionescu a lăsat în urmă o operă literară bogată, alcătuită din volume de proză și dramaturgie, între care se numără Asasinul acordă interviuri, Pierdut în New York, Hamlet a murit degeaba, Deținuți în Statuia Libertății și Condamnat la Libertate.

După revenirea în România, și-a continuat activitatea în presă, televiziune și teatru, realizând emisiunea Idoli și Legende și conducând Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu.
În anul 2023, Asociația Presei Sportive din România i-a acordat Premiul „Aurel Neagu” pentru întreaga carieră, ca semn al recunoștinței și al respectului pentru o viață dedicată jurnalismului.
Mircea M. Ionescu pleacă dintre noi, dar rămân cărțile sale, articolele, vocația de povestitor și amintirea unui profesionist care a onorat presa sportivă românească.

Transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Asociația Presei Sportive din România

Interviu cu Mihai Stoica – manager general FCSB: „Performanța care mă definește și pe care nu are cum să o conteste nimeni sunt cele opt calificări în primăvara europeană, șapte cu Steaua și una cu Urziceniul”

Un nou număr de colecție al revistei Sport în România

Un nou număr de colecție al revistei Sport în România

Un nou număr de colecție al revistei Sport în România
A început procesul de acreditare a presei pentru Jocurile Olimpice LA28. Cererile pot fi depuse până pe 23 octombrie

Legitimații APS
Static 11.01.2026

Legitimații APS

Cursuri
Static 11.01.2026

Cursuri

Legitimații APS Cursuri