Dumitru Graur: Domnule primar, am înțeles că aveți un crez, pe care l-ați mărturisit cu mai mulți ani în urmă: „Nu îmi doresc să fiu un politician cool, ci credibil”. Acum aveți 41 de ani, ați schimba ceva din această afirmație?

Rareș Hopincă: În august fac 42, și n-aș schimba absolut deloc ce am spus. Cred în continuare că lucrurile făcute temeinic sunt cea mai bună carte de vizită. Și atunci dacă fiecare, în pozițiile pe care vremelnic le ocupăm, avem grijă să lăsăm în urmă lucruri corecte, lucruri bine făcute – lucruri provenite din nevoile reale, nu inventate -, la finalul zilei, la finalul perioadei, lucrurile vor sta mult mai bine. Noi am fost multă vreme tributari unor practici, să zic așa, care spuneau că e foarte bine să inventezi o problemă, pentru că după aceea tu vei avea cea mai bună soluție la problema inventată de tine... Cred că o astfel de practică generalizată tinde să facă rău comunității. Mai ales dacă abordarea asta este menținută pe termen lung. Sigur că e ușor să inventezi o problemă și apoi să inventezi și soluțiile, e mult mai greu să asculți comunitatea, să vezi ce nevoi are, să încerci să te lupți uneori chiar cu morile de vânt ca să rezolvi anumite probleme. Dar asta e totuși abordarea mai solidă, mai temeinică, pe termen lung, și cred până la urmă că este abordarea corectă. De asta am și menționat că vreau să fiu un om credibil, și ești un om credibil atât timp te străduiești, zi cu zi, minut cu minut, să faci ceea ce trebuie, până la urmă.

Ați făcut sport, domnule Hopincă?

La nivel de amatori da, am făcut mult sport. Am jucat fotbal, am jucat handbal, am făcut jogging mult timp, încă din liceu până după 30 de ani, regulat. Dar dincolo de această practică a sportului, sunt mai degrabă mare amator de sport. De când mă știu conștient am urmărit activitatea sportivă. De la cât mai multe sporturi, nediscriminatoriu. Sigur, mie îmi place fotbalul foarte mult – mi-a plăcut și îmi place în continuare, dar în general cam toate sporturile de echipă îmi sunt familiare, și multe dintre sporturile individuale. Deci sunt un om care a urmărit sportul de aproape și sunt foarte bine familiarizat cu lumea sportului.

Aveți vreo echipă favorită din fotbal?

Dinamo, de când eram mic!

Islanda poate fi exemplul perfect

De la începutul mandatului dvs. ați declarat că sportul trebuie să fie o prioritate în activitatea și investițiile sectorului 2. Nu se întâmplă deseori ca un primar al unui sector bucureștean să fie atât de tranșant în această direcție. Și vă asigur că acesta este motivul pentru care astăzi mă aflu în fața dvs., fiindcă vreau să-mi spuneți cât mai multe despre inițiativele dvs.

În primul rând preocuparea pentru sport trebuie înțeleasă puțin mai complex. Și nu spun lucruri în premieră, spun lucruri deja știute, dar că uneori trebuie reamintite. O investiție în sport înseamnă, fără a folosi cuvinte mari, o investiție în viitorul unei comunități. Pentru că dacă astăzi avem o sală de sport plină, mâine putem avea un spital gol. Ceea ce de fapt este, sau ar trebui să fie ținta oricăror dregători, oricăror persoane care au puterea de a influența și decide lucrurile. Și atunci, preocuparea pentru sport este de fapt preocuparea pentru sănătate, pentru educație – și dacă vreți, pentru siguranța copiilor. O să fac aici o paranteză, extrem de expresivă, din punctul meu de vedere: dacă astăzi reușim să oferim copiilor alternative viabile, alternative care să le stârnească interesul, îi putem ține departe de orice tentații nocive; sau față de cât mai multe dintre acestea. Și revin la această paranteză, pe care vreau să o evoc cu orice ocazie – Islanda este o țară de dimensiunea sectorul 2 din punct de vedere demografic. Când am început eu să mă uit la sport, Islanda era una dintre acele echipe care luau bătaie de la România cu 4-5 la zero, era doar o chestiune de câte goluri le dăm.

Scuzați-mă pentru o paranteză foarte scurtă: meciul de la Reykjavik în care România a învins cu 4-0 Islanda a fost comentat de mine. Se întâmpla în toamna anului 1996...

Așa este, țin minte! Cred că ați comentat și 2-5-ul de la Kosice...

Da, dar nu-mi mai aduceți aminte! Dar să continuăm, vă ascult.

Deci, de câțiva ani încoace, Islanda este prezentă la campionate mondiale, la campionate europene, are jucători de top în marile ligi europene – ba mai mult decât atât, Islanda a jucat recent în semifinalele Campionatului european de handbal masculin, învinsă greu de Danemarca, pe terenul acesteia! O țară de dimensiunea sectorului 2. De ce s-au întâmplat toate aceste lucruri? Pentru că Islanda a adoptat în urmă cu 30, poate 35 de ani, o strategie pentru a combate adicțiile. Într-o țară care, din cauza condițiilor meteo și a poziționării geografice, are o serie de vulnerabilități. Și astfel, ca parte a strategiei care să țină tinerii departe de alcool, departe de droguri, a fost încurajarea participării la sport. S-a investit foarte mult în infrastructură sportivă, și asta a luat tinerii din baruri, din anturaje nocive, și i-a dus în sala de sport, i-a dus pe terenul de fotbal, i-a dus pe pista de atletism. O strategie națională care avut și continuitate. Și iată că această strategie, dincolo de efectele benefice imediate asupra multor generații, generează efecte spectaculoase și în sportul de performanță. Și atunci, eu cred că avem la îndemână tot ce ne trebuie. Dacă ne uităm la exemplele pozitive, mult mai aproape de noi este Ungaria, care a investit în ultimii 10 ani foarte mult în infrastructură și academii. Asta îi duce și pe maghiari către performanțe sportive. Dar, la umbra acestor performanțe, cresc generații de tineri mai sănătoși – mai sănătoși decât ar crește în alte condiții, în cele lipsite de sport. Eu așa privesc investiția în sport, pentru că nu vreau să transformăm primăria, sau instituția publică în finanțator de performanță sportivă, nu ăsta-i obiectivul. Obiectivul este de a crea academii, de a crea obiceiuri copiilor de a se duce la sport, de a face sport în mod organizat de câteva ori pe săptămână, și dacă din toată această bază a piramidei vor reuși să formăm tineri sportivi de performanță, da, asta va veni ca un pas natural. Dar nu trebuie să fie obiectivul în sine – în opinia mea, cel puțin -, de a cheltui banii publici pe echipe de performanță, cât ar trebui să cheltuim ca să învățăm copiii să facă sport.

Mulți primari de la noi vor să aibă echipe în Divizia A, nu știți cum e? Și investesc mulți bani doar în direcția asta.

Eu nu vreau să condamn această practică. Pentru că dacă primarii din România nu ar avea echipe în Divizia A, eu nu știu dacă Divizia A ar mai exista! E o discuție pe care trebuie să o privim cu foarte multă atenție. E ușor să aruncăm anateme asupra unora sau altora, dar e mai greu să facem lucruri. Și din punctul meu de vedere preocuparea trebuie să fie spre baza piramidei, dar asta nu exclude și încurajarea performanței.

Sectorul 2 are cea mai mare rețea școlară din țară!

Dacă vorbim despre acest lucru, am observat din raportul dvs. după doar un an de zile de mandat că ați realizat trei baze sportive în curțile unităților de învățământ, la Rosetti, Traian și Ghica Voievod. Veți continua în această direcție?

Bineînțeles. În această vară pregătim alte trei școli, unde vom face exact acest tip de mini-bază sportivă de cartier în curtea școlii, dar vom face și un pas în plus. Trebuie să vă spun că în aceste zile vom încerca să facem un club sportiv al Sectorului 2. Și acest club sportiv să se preocupe în cea mai mare parte de sportul de masă, dar și de mici academii pentru sportul de performanță, cu 90 la sută elevii din sectorul 2. Pentru că noi avem – este un lucru puțin cunoscut -, cea mai mare rețea școlară din țară. Nu există municipiu din România sau sector al Capitalei care să aibă mai mulți elevi înscriși în sistemul preuniversitar de stat decât în sectorul 2. Și revin la exemplul Islandei: dacă Islanda poate, eu cred că și sectorul 2 poate să domine sportul național în foarte multe dintre domenii! Ne trebuie organizare, ne trebuie profesori foarte mult, și ne trebuie o strategie care să țină ani de zile. Eu aș vrea să o începem astăzi și dacă vom fi sănătoși – eu sau următorul primar -, să aibă înțelepciunea să o continue, și cred că într-o perioadă de 8-10 ani putem avea și rezultate în ce privește sportul de performanță. Dar din anul doi, trei deja sunt convins că vom avea mai mulți copii participând la activitățile sportive organizate.

Aici aș vrea să insist asupra unui punct: foarte multe curți ale școlilor noastre cu terenuri sportive stau închise, de regulă. Și știm bine de ce. Cum veți face ca ele să rămână deschise pentru amatorii de sport?

Acesta este pasul următor despre care voiam să vorbesc. Prin acest club sportiv, spațiile excedentare din curtea școlii, sau din sala de sport – adică programul dincolo de ora 18, să zicem între 18 și 22, când spațiul poate fi folosit ieșind din programul școlii, noi intenționăm să le punem la dispoziția acestui club sportiv (cel nou înființat – n.n.), iar clubul să aibă în primul rând sarcina de deschide spațiul către comunitate. De a avea acolo un instructor sportiv, de a avea un paznic, de a putea organiza activitate sportivă. Și vom face acest lucru foarte simplu. Lucrăm la o aplicație mobilă, pe această aplicație vom avea toate spațiile înrolate, le vom vedea în timp real: care sunt libere, când sunt libere, vom avea orar săptămânal pentru comunitate, orar pentru performanță și pentru pregătire.

Asta va implica și niște costuri.

Pentru comunitate nu va prezenta niciun fel de cost, fiindcă totul va fi gratuit. În privința cheltuielilor, ele vor fi parte din investiția noastră (a primăriei – n.n.) în sport. Nu orice activitate pe care o face o primărie trebuie monetizată. Cred eu că această activitate nu trebuie monetizată, ea trebuie lăsată la liber, ca să încurajăm oamenii – și adulții, dar mai ales copiii - să vină către sport. Și atunci, într-o manieră extrem de transparentă noi vom vedea în timp real unde se poate face sport în sectorul 2. Și încă un pas extrem de important pe care intenționăm să-l facem este următorul: în aceste baze sportive din curtea școlii, în fiecare cartier, vom avea câte un profesor de sport plătit de către primărie, care sâmbăta sau duminica să organizeze cursuri sportive de inițiere în anumite sporturi. Și vom avea pe cartiere. De exemplu în Pantelimon vom face handbal, în Tei vom face baschet, în Colentina vom face fotbal – și atunci vom ști, extrem de transparent și predictibil, unde pot merge copiii. Părinții vor ști că sâmbătă la 10 își pot duce copilul, două ore face sport cu un profesor de sport, într-o manieră organizată. Acum, din diferite motive sunt copii care nu ajung la activitate sportivă – fie că sunt foarte aglomerați cu școala și au foarte multe meditații, fie că e foarte greu pentru părinți să-i ducă în timpul săptămânii, după ore, la un club sportiv sau la o sală. Noi vom oferi acest serviciu pentru comunitate, în care profesorii de sport, cu toate cunoștințele necesare, vor iniția copii și vor asigura o activitate sportivă organizată într-o anumită zonă. Totul plătit de primărie.

Trebuie să creăm spații de joacă și de sport pentru copii

Ați pledat pentru un „București verde, nu pentru că e la modă să fii eco, ci pentru că e sănătos” și ați declarat că „politica poate salva vieți, dincolo de a le guverna”, referindu-vă la implicarea în proiecte sociale, cum ar fi combaterea consumului de droguri în școli.

Revin la ce am spus anterior. Înainte de a fi primar am fost prefect al municipiului București, și unul dintre proiectele la care am ținut cel mai mult a fost acela de prevenire a consumului droguri, mai ales la nivelul copiilor și tinerilor. Statisticile sunt alarmante. Am încercat, din acest motiv, să analizez ce s-a întâmplat în alte state care au reușit să limiteze consumul; de eradicat e foarte greu, dar măcar să limitezi efectele acestui flagel în rândurile populației. Și dacă vreți, și preocuparea pentru sport tot de acolo a venit. Trebuie să fim sinceri când abordăm anumite subiecte. Dacă te duci și spui unui copil: nu mai ieși pe stradă, citește o carte, 99 la sută dintre copii vor refuza. Pentru că nu mai au această deprindere, cartea pentru copil poate fi o corvoadă, nu o plăcere, și așa mai departe; e puțin nerealist să avem această abordare. Dacă în schimb îi spunem: nu mai sta pe stradă, du-te la baschet, s-ar putea ca o dată, de ori să se ducă forțat, dar a treia oară să înceapă să-i placă. Și atunci, limităm timpul în care copilul stă într-un anturaj potențial nociv și-l ducem către o activitate care-i place, de care se ține. Sau majoritatea s-ar putea ține. Unii dintre aceștia vor face un an-doi-trei, alții vor face șase-șapte ani, dintre aceștia vom avea și sportivi de performanță. Și, lucru extrem, extrem de important, nu inventăm apa caldă! Noi trebuie să ne străduim, prin mijloace moderne, administrative, să oferim acel spațiu vital de joacă copiilor, care acum nu mai există. Generații întregi de sportivi din România s-au născut pe maidan. Cum noi nu mai avem maidan, atunci trebuie să creăm acest spațiu de joacă și de sport pentru copii. De fapt, despre asta este vorba.

Parteneriatul cu ANS este foarte promițător

Am văzut că la începutul lunii martie ați semnat un protocol cu Agenția Națională pentru Sport, care este un parteneriat strategic dedicat dezvoltării infrastructurii sportive și promovării educației fizice pentru toate categoriile de vârstă. Cum merg lucrurile?

Trebuie să pornim de la necesitatea acestui protocol. Sigur că el este unul generos, tocmai pentru a reuși ca împreună, prin acte subsecvente acestui parteneriat, să implementăm proiecte de dimensiuni și mai mici, și mai mari. Dar necesitatea este următoarea: ANS, din fericire pentru noi, are o bază materială extrem de consistentă în sectorul 2. Are Complexul național „Lia Manoliu”, pe un spațiu foarte mare, există clubul Olimpia, există de asemenea foarte multe terenuri ale agenției în sectorul nostru. Multe dintre acestea – nu analizăm cauze, nu este menirea noastră acum -, nu arată cum ar trebui să arate (un termen eufemistic – n.n.). Statul român din păcate nu a finanțat corespunzător sportul. Și nu de ieri, de azi, de mult timp încoace. Cum am spus, noi avem foarte mulți copii în sectorul 2. Ne interesează ca acești copii să se orienteze către sport. Primul pas este ca acești copii să aibă o infrastructură sportivă adecvată. Și inclusiv la vizita pe care am făcut-o la Complexul „Lia Manoliu” am găsit câteva proiecte care ne interesează. Ne-am apucat deja de proiectarea lor și le vom implementa chiar din acest an. Ne referim la refacerea unor terenuri și repunerea lor în circuitul sportiv – atât pentru cel de masă, cât și de performanță. Pentru că noi, ca primărie, ne gândim la comunitate, iar ANS se gândește la sportul de performanță. Este foarte bine că e așa, nu sunt chestiuni contradictorii, sunt complementare. Putem, printr-o investiție a sectorului 2 să redăm sportului, că despre asta vorbim, o serie întreagă de active din sectorul nostru, care altfel nu sunt folosite. Și aici vorbim despre nevoia comunității. Vorbim despre terenuri arhicunoscute, cum este terenul de la turnul de parașutism, vorbim despre stadionul „Viitorului” – care este în proximitatea Arenei Naționale, un teren foarte mare -, sunt toate aceste terenuri care pot fi revitalizate. Colaborăm, atragem fonduri împreună, investim și noi de la bugetul local, ANS-ul vine cu această bază materială, și cred că poate fi un parteneriat de succes, și pentru mulți ani de acum înainte.

Intră și fostul patinoar „Mihai Flamaropol” în planurile dvs. de reconstrucție? Suntem așa cum cred că știți, suntem singura capitală a Europei fără un patinoar artificial. În protocolul semnat cu ANS din câte știu apare și refacerea patinoarului, care acum însă aparține de primăria Capitalei.

La patinoar, lucrurile sunt diferite. Pentru că acolo este o lucrare a primăriei Capitalei, care a trenat foarte mult timp. Noi anul trecut, în august, am semnat un parteneriat cu primăria Capitalei, prin care ne-am angajat că suportăm jumătate din investiție. Aproximativ 75 milioane de lei, o sumă extrem de mare. Sunt din păcate anumite probleme cu proiectul și expertiza, și șantierul nu merge cum ar trebui. Dar suntem în contact cu primăria municipiului București, pentru că nu vreau să renunțăm la proiect. El este unul foarte greu – și da, într-adevăr Bucureștiul nu are, mai exact până de curând nu avea niciun patinoar. Acum din fericire, prin inaugurarea patinoarului din sectorul 4, în Berceni, avem unul și el este corespunzător și pentru competiții internaționale.

Personal, eu cred că e cam mic!

Este un patinoar de vreo 800 de locuri, nu știu dacă a fost plin vreodată, mi-ar plăcea să fi fost. Nu putem vorbi de un aflux de mii de oameni la patinaj. Dar la „Flamaropol” vorbim despre un complex sportiv, că nu e numai patinoar! Acolo este un patinoar, dar și o piscină olimpică, este o sală de baschet, este o zonă de recuperare, una de antrenament, o alta de escaladă, un complex sportiv, cum spuneam. Este un proiect care trebuia să meargă înainte – ceea ce a ținut de noi, am făcut -, acum ține doar de primăria Capitalei să se înțeleagă cu proiectantul și cu constructorul, astfel ca proiectul să meargă înainte. Finalizarea patinoarului artificial cred că este o lucrare foarte oportună pentru municipiul București. Vom analiza.

O mare sală polivalentă nu poate fi construită în mijlocul orașului

Într-o discuție pe care am avut-o cu dl. Florin Oancea, directorul CSN Lia Manoliu, am aflat că ANS a făcut demersuri pentru recuperarea celor 54.000 de metri pătrați de la turnul de parașutism din complex. Acolo se anunțase construcția unei mari săli polivalente, apoi totul a fost lăsat de izbeliște. Tot dl. Oancea mi-a spus că ați discutat cu el despre o sală de dimensiuni mai mici, de antrenament, iar pentru amplasamentul unei săli polivalente mari, de care de asemenea Bucureștiul ar avea o mare nevoie, dvs. v-ați gândit că ar putea fi într-o zonă mai aproape de autostradă, pe șoseaua Petricani.

Da, sunt corecte ambele informații. În primul rând despre terenul de turnul de parașutism: noi încercăm împreună cu primăria Capitalei preluăm și să facem o investiție acolo. Nu este oportună o sală de mari dimensiuni, pentru că întreg cartierul Vatra Luminoasă este sufocat de automobile. Ar fi fost oportună într-adevăr o sală de antrenament, însă din punct de vedere urbanistic primăria Capitalei nu a fost de acord. Opțiunea noastră ar fi de a prelua terenul și de a face un parc sportiv cu terenuri în aer liber. E un spațiu foarte mare, pot fi făcute acolo terenuri care vor servi și comunității, și sportului de performanță. Suntem în demersuri, am solicitat acest lucru și primăriei Capitalei, o să vedem în perioada următoare cum se va finaliza subiectul. În ceea ce privește o sală polivalentă, cred în continuare că cea mai bună opțiune pe care am putea-o avea este în zona Petricani, aproape de autostradă; sunt o serie de terenuri private acolo, suntem în dialog cu proprietarii acestor terenuri, pentru că aș vrea ca acest teren să fie donat către municipalitate și nu cumpărat. Sunt mecanisme prin care noi putem ajunge la o astfel de tranzacție. Fiindcă terenul este foarte scump și aș prefera să folosim banii pentru investiție, nu pentru procurarea terenului. Este un proiect destul de greu, dar eu am încredere că îl vom putea face.

Vorbim despre o sală polivalentă mare, de cel puțin 5.000 de locuri?

Nu ! Bucureștiul are nevoie de o sală de 15.000 de locuri!

Eu sunt foarte de acord cu dvs. Dar de unde banii ăștia?

(o mică pauză) Este foarte puțin exploatată în România idea de investiții private în obiective de infrastructură sportivă. O sală polivalentă, azi în București, va deservi atât sportul de performanță fără dar și poate, dar va aduce și foarte multe evenimente. Dar eu nu cred că primăria, sau statul român ar trebui să facă astfel de săli. Dintr-un motiv foarte simplu: la Valencia se face chiar acum o sală polivalentă de aproximativ 17.000 de locuri, care ajunge la 400 de milioane de euro investiție. Sunt investiții imense. Cu cât mai multă tehnologie e implicată într-un astfel de proiect, cu atât mai scump devine obiectivul. Astfel, viziunea mea ar fi ca primăria să pregătească proiectul până la nivel de autorizația de construire, ulterior să atragem o investiție privată pentru construirea și managementul unui astfel de obiectiv pe termen lung. În completare, pentru că este extrem de important, da, statul român trebuie să se ocupe să construiască săli de dimensiuni mici – o mie, două mii, trei mii de locuri -, unde să aibă loc sporturile de echipă. De ligă națională, de liga a doua – pentru că astfel de echipe nu își vor permite să joace în campionat pe o arenă de 15.000 de locuri; vor fi costuri foarte mari. Statul trebuie să investească în infrastructura de bază. Iar această infrastructură de top trebuie să facă – în opinia mea, dacă vreți este o chestiune de viziune – obiectul unor investiții private.

Și credeți că vor exista astfel de amatori din mediul privat?

Sunt absolut convins! Sunt convins că vom găsi companii care să vrea să facă astfel de investiții. Cred că statul trebuie doar să pregătească terenul, să fie un proiect foarte clar și concret din punct de vedere juridic, să ofere sprijin – dar nu să dea bani.

Vorbiți-mi și despre reamenajarea Parcului Național, cel dintre Bd. Basarabiei și strada Maior Coravu, lângă patinoar. Sunt 10 hectare acolo. Costul, am aflat, ar fi de 12,5 mil. euro, dar jumătate din fonduri europene nerambursabile. Înțeleg că în 12 luni ar trebui să fie gata. Vor fi și piste de bicicletă?

Mai mult decât atât. Este o zonă care va fi dedicată bicicliștilor, numită „dirt track”. E o activitate sportivă extrem de populară – nici n-am reușit să facem amenajarea pe deplin și este plin de bicicliști acolo, e ceva cerut de comunitate. Parcul multă vreme a fost neamenajat, lăsat de izbeliște dacă vreți. Și a fost folosit de bicicliști, de amatorii de mountain bike, pentru activități la limita sportului extrem. Și atunci, ca să nu se pună în pericol vizitatorii parcului sau copiii, sau bătrânii, cei veniți în parc pentru relaxare, am creat o zonă special amenajată pentru acest sport. Acum zona este extrem de populară și cred că va deveni unul dintre polii de atracție ai Bucureștiului.

Înainte de a ocupa funcții publice, v-ați specializat în atragerea de fonduri europene și management de proiecte, un aspect care vă poate ajuta foarte mult în proiectele dvs. Ați activat între 2006 și 2016 în companii private, unde v-ați ocupat de managementul proiectelor cu fonduri europene și dezvoltarea de parteneriate public-privat, ceea ce vă recomandă drept un profesionist al investițiilor locale. Cum sperați să vă puteți folosi expertiza dvs. în proiectele sectorului 2?

O fac deja, pentru că lucrez foarte bine și eficient cu colegii mei pentru atragerea de fonduri europene. Am vorbit deja de parc, sunt și alte proiecte pe care le-am preluat din mers și pentru care am identificat finanțări, am aplicat și am obținut aceste finanțări. Și da, activitatea din domeniul consultanței pe care am făcut-o foarte mult timp este un avantaj. Pentru că am lucrat în proiecte mari, am implementat proiecte din fonduri europene, și evident că am și această formare. Astfel încât orice investiție, înainte de a da un leu din bugetul local, mă uit la orice posibilă sursă de finanțare din exteriorul bugetului primăriei. Fie că sunt fonduri europene, fie că există un parteneriat public-privat, un mecanism în care cred, util în anumite tipuri de proiecte. În perioada următoare vom lansa astfel de idei de proiect, pentru care o să încercăm să găsim parteneri.

Gropile din carosabil nu au culoare politică!

Spuneați: „Ca primar sau politician, ești un om printre oameni. Nu te plasezi în afara comunității, nu ești nici deasupra ei. Politica pentru oameni presupune guvernarea în care nevoile și aspirațiile indivizilor sunt în centrul deciziilor”. E foarte frumos spus, se vede că sunteți un politician adevărat, domnule primar.

Sunt mai puțin politican. Sunt mult mai aplicat. Iar faptul că îmi place, și fac de două, trei ori pe săptămână activități de teren, este o chestiune pe care am făcut-o de când mă știu. Sigur că – nu vreau să mă derobez în niciun fel -, sunt și un om politic, sunt ales primar din perspectiva unui om politic și, în afara primăriei fac și politică. Dar cred că administrația nu ar trebui să aibă culoare politică, pentru că gropile nu sunt de la PSD sau de la PNL, parcurile nu sunt de la un partid sau altul, nevoile oamenilor nu au culoare politică. Când facem administrație ar trebui să ne concentrăm pe chestiunea asta. Sigur că și politica are un rol extrem de important în activitatea publică.

În toamnă ați propus în Consiliul local două noi proiecte, între care: modificarea unei hotărâri din 2023, în vederea exproprierii terenului ocupat de fosta Menajerie a Circului, pentru amenajarea unui parc sportiv; pe acest amplasament ar urma să fie construit un parc sportiv cu pistă de atletism, teren de fotbal, dar și un teren multifuncțional pentru baschet, handbal și minifotbal.

Lucrăm la studiul de fezabilitate pentru acest proiect. Este vorba de aproape un hectar, un proiect la care de asemenea țin foarte mult, pentru că este într-unul dintre cartierele aglomerate ale sectorului. Este o zonă extrem de densă. Dar e și o zonă care a fost mereu axată pe sport, fiindcă complexul Dinamo e foarte aproape. Și dorim să redăm acest spațiu comunității pentru activitate sportivă și zonă de relaxare. Chiar acum lucrăm la studiul de fezabilitate, sper să fie gata în două, trei luni și să reușim să expropriem acest teren.

Dacă nu se implica primăria, nu se mișca nimic la stadionul Dinamo

Cum ați spus, marele complex sportiv Dinamo se află tot pe raza sectorului dvs. Plănuiți cumva să vă implicați și acolo? Există desigur mult spațiu disponibil și ar putea fi creat un adevărat hub sportiv, chiar în mijlocul Capitalei.

Nu doar plănuim, ne-am implicat deja. Dacă nu se implica primăria sectorul 2 nu începea proiectul. Vorbesc desigur de noul stadion. Există o ordonanță a guvernului României, de anul trecut, prin care construcția oricărui nou stadion poate începe doar dacă are o cofinanțare de 25 la sută din partea beneficiarului sau a autorității locale. În acest caz, spre deosebire de Constanța, Pitești sau Timișoara, stadionul nu este al primăriei. Este al clubului sportiv Dinamo. Adică al Ministerului de Interne. Astfel, ministerul a venit cu o parte din finanțare, iar primăria asigură 25 la sută din lucrări, ceea ce ne duce pe noi la aproximativ 125 de milioane de lei. Am virat prima tranșă de aproximativ 40 de milioane de lei anul trecut, și de aceea au putut începe lucrările. Deci, pot spune că și parteneriatul cu Dinamo este unul strategic pentru noi. Am venit desigur în sprijinul clubului sportiv Dinamo pentru stadion, dar același club trebuie să ofere în schimb anumite lucruri pentru comunitate. Nu pentru că vrea primarul, ci pentru că așa este corect. Și am convenit prin acest parteneriat câteva lucruri foarte importante. Unu: vom investi împreună nu doar în stadion, ci în tot ce înseamnă parcul sportiv Dinamo, avem această intenție. Parcul sportiv Dinamo va fi un element important pentru întreaga comunitate. Prin care să poată avea acces, de la mic la mare, oricare locuitor al Bucureștiului, și în special locuitorii sectorului 2 al Capitalei. Pentru sportul de masă vom avea o zonă specială, în care fiecare cetățean să poată să-și găsească ceea ce dorește. Doi, un lucru deosebit de important: până la 30 la sută din biletele de la toate manifestările sportive organizate de clubul Dinamo vor fi acordate în mod gratuit pentru copiii din sectorul 2! Copiii din rețeaua școlară a sectorului nostru. Vom avea disponibile biletele la manifestările sportive, printr-o aplicație informatică, pe întreaga săptămână – că vorbim de fotbal, că vorbim handbal, baschet sau volei și le vom oferi gratuit copiilor și tinerilor până la 18 ani. Cred eu că și acest pas al clubului sportiv Dinamo către comunitatea noastră are foarte mult sens, și de asemenea vorbim de o investiție pentru viitor. Dar repet, dacă nu ne implicam noi, primăria sectorului 2, lucrările la Dinamo nu puteau începe.

Ultima întrebare este: când aveți timp pentru toate acestea, domnule primar?

Foarte, foarte greu. Încerc să mă organizez cât mai bine posibil, dar trebuie să recunosc că nu e ușor. Și mai ales, nu mai am timp să fac acel minim efort să mă duc și eu la sport (râde), pentru că știți cum e, la sfaturi toți suntem buni, dar desigur că în materie de sport e bine să-l și practici. Mi-am propus ca de trei ori pe săptămână să fac sport, din păcate nu reușesc.

Sper să reușiți totuși. Și vă urez să aveți succes în toate proiectele dvs.!

Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 149 al revistei „Sport în România”

Foto: Sabin Malisevschi / sportpictures.eu