Știri Sportive 12.04.2014, ora 06:40

Legendele sportului - Iolanda Balaş - România

IOLANDA BALAŞ - ROMÂNIA

Romeo Chiriac

Am ezitat mult înainte să o sun pe Iolanda Balaş-Soter pentru a face un reportaj cu ea, neştiind cât de bine se simte după internarea de şapte săptâmâni de la Spitalul „Elias”. Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc la celălalt capăt al firului o interlocutoare cu poftă de viaţă şi plină de entuziasm, care m-a programat imediat a doua zi, la ora 8.00, la sediul federaţiei. În sport a depăşit absolut toate obstacolele, rezultatele multiplei campioane olimpice şi mondiale fiind apreciate pe măsură în străinătate, prin includerea în Cartea Recordurilor sau în Hall of Fame-ul atletismului mondial. În România însă, a avut de înfruntat altfel de obstacole decât cele de la atletism, anume vicisitudinile regimului comunist şi răutatea oamenilor. Dar şi pe acestea le-a depăşit, lăsând cu adevărat ceva în urma ei, totul în folosul atletismului românesc.

Jesse Owens i-a “întins” frânghia de rufe în curte 

S-a născut în Timişoara, pe 12 decembrie 1936. Tatăl ei a fost capturat şi luat deţinut în Uniunea Sovietică, după ce a luptat pe frontul de est. “Din ’44 am tot aşteptat şi am crezut că tata se va întoarce. De-abia în 1951, comuniştii ne-au spus că a murit”. Iolanda Balaş a început sportul în Timişoara, la clubul local "Electrica". “Am avut norocul să locuiesc lângă o familie de atleţi campioni, Luiza Ernst şi Eugen Lupşa. Astfel, când eram copil, mi-au pus un filmuleţ despre JO de la Berlin, cu Jesse Owens (n.r: poza lui o are într-o vitrină la sediul Fundaţiei Atletismului Românesc), care m-a motivat foarte mult. Imediat după ce am vizionat filmul, am întins o frânghie de rufe în curte, peste care am început să sar. Apoi, doamna Luiza m-a dus din cartierul Iosefin, unde locuiam, pe stadionul Electrica”. Aşa s-a apucat de atletism, în 1948. “Am făcut de toate, alergare, sprint, ba chiar şi nataţie, o vreme”. Punctul de plecare, ca performanţă, la săritura în înălţime a fost 1,28 m. Traseul celei ce avea să domine autoritar scena mondială la această probă, timp de peste un deceniu, este următorul: 1951 – 1,51m, 1952 – 1,53m, 1953 – 1,60m, 1954 – 1,65m, 1955 – 1,70m, 1956 – 1,76m, – 1958 – 1,83m, 1959 – 1,84m, 1960 – 1,86m, 1961 – 1,91m, 1962 – 1,87m, 1963 – 1,88m, 1964 – 1,90m, 1965 – 1,86m, 1966 – 1,84m.

Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 7–aprilie 2014.

Cod etic

Cod etic

Cod etic
Statutul Asociației Presei Sportive din România

Statutul Asociației Presei Sportive din România

Statutul Asociației Presei Sportive din România
Legitimații APS
Static 11.01.2026

Legitimații APS

Cursuri
Static 11.01.2026

Cursuri

Legitimații APS Cursuri