Știri Sportive 22.07.2014, ora 09:05

Interviu cu doamna Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului

„Sportul poate fi considerat azi ca un business, iar noi trebuie să funcţionăm exact ca în business”

Dumitru Graur: Stimată doamnă ministru, aţi fost numită pe acest post în urmă cu circa patru luni, nominalizată de însuşi premierul Victor Ponta. Vă aşteptaţi la această numire, v-a luat prin surprindere sau aţi considerat că eraţi persoana potrivită pentru a ocupa funcţia?

Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului: Da, şi pentru mine a fost o surpriză. Dar am acceptat funcţia cu foarte mare hotărâre, tocmai pentru a încerca să fac ceva pentru sportul românesc. Pentru sportul pentru care eu am muncit şi, poate, am scris pagini de istorie. Este foarte uşor să stai pe margine şi să critici, eu am considerat că trebuie să intru în mijlocul problemei şi, împreună cu alţi oameni din sport, să vedem ce putem face pentru a uşura munca celor care lucrează în sport: cei din federaţii, de la cluburi şi în primul rând a sportivilor şi antrenorilor. Pe mine mă interesează foarte tare ca sportivul şi antrenorul să fie cei mai mulţumiţi. Pentru că munca de bază ei o fac, acolo în teren, iar dacă sunt mulţumiţi, cu siguranţă este linişte şi la federaţii, iar noi cei din minister ne putem lupta mult mai mult pentru binele sportului.

Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 10–iulie 2014.

Cod etic

Cod etic

Cod etic
Statutul Asociației Presei Sportive din România

Statutul Asociației Presei Sportive din România

Statutul Asociației Presei Sportive din România
Legitimații APS
Static 11.01.2026

Legitimații APS

Cursuri
Static 11.01.2026

Cursuri

Legitimații APS Cursuri