Adunarea Generală a APSR 12.04.2025, ora 13:08

Hotărârea Adunării Generale din 12 aprilie 2025

În cadrul Adunării Generale Ordinare a Asociației Presei Sportive din România, din data de 12 aprilie 2025, desfășurată în conformitate cu prevederile articolului 19, lit. a) și b) din Statutul APS, a fost aprobată următoarea:

HOTĂRÂRE

Întrucât există stocuri nevândute din revista „Sport în România” (38.339,24 lei) și clienți neîncasați (care nu au plătit facturile emise de noi), Adunarea Generală a aprobat următoarele:

● Trecerea pe costuri a revistelor nevândute, existente în sold la 31.12.2024 și predarea acestora la centrele specializate în colectarea deșeurilor.

● Pentru anul 2025 s-a decis ca revistele care rămân nevândute să fie distribuite lunar, prin membrii asociației către școli, licee, universități, săli de sport, societăți media (televiziune, radio), în scopul promovării Asociației noastre și sportului românesc;

Pentru clienții neîncasați mai vechi de 36 luni se constituie un fond de rezervă – din excedentul realizat în perioada 2015-2023, în valoare de 273.593,23 lei – la dispoziția asociației. Pentru clienți mai vechi de 36 luni, cu care nu am mai colaborat, decidem analiza acestora împreună cu compartimentul financiar-contabil și trecerea acestora pe cheltuieli privind pierderile din creanțe.

Cod etic

Cod etic

Cod etic
Statutul Asociației Presei Sportive din România

Statutul Asociației Presei Sportive din România

Statutul Asociației Presei Sportive din România
Legitimații APS
Static 11.01.2026

Legitimații APS

Cursuri
Static 11.01.2026

Cursuri

Legitimații APS Cursuri