Evenimentul lunii martie a fost fără îndoială primirea cu onoruri a Nadiei Comăneci la Parlamentul European, cu ocazia împlinirii a unei jumătăți de secol de la uluitoarea sa performanță la Montreal. Acea notă perfectă de 10 a uluit într-o asemenea măsură încât ea produce reverberații în continuare, la cinci decenii de când Nadia a obținut-o.
Și a fost extrem de onorant să o vedem pe Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, întâmpinând cu brațele deschise delegația României. O delegație din care au făcut parte, alături de Nadia, președintele COSR, Mihai Covaliu, vicepreședintele ANS, Thomas Moldovan, ca și renumiți campioni și medaliați olimpici ai României, cum sunt Simona Amânar Tabără, Cătalina Ponor, Andreea Răducan, Marian Drăgulescu, Marius Urzică, Laura Badea Cârlescu, Ana-Maria Brânză sau Constantina Diță. Cum s-a anunțat, evenimentul de la Bruxelles a fost organizat la inițiativa europarlamentarului Victor Negrescu, vicepreședinte al forului continental.
Nadia rămâne deci un reper. Fiind admirată și la vârsta de 64 de ani. Avea abia 14 când a uimit lumea la Olimpiada din Canada. Printre cei uluiți au fost chiar românii, fiindcă transmisiile directe din sala de gimnastică de la Montreal nu au început decât în a treia zi de concurs. Nadia primise deja prima notă de 10, dar Țopescu era la natație, încântat să transmită în țară performanțele înotătorilor americani! A ieșit nițel scandal și a fost trimis imediat în sala de gimnastică, rămânând însă în memoria benzilor magnetice abia de la: „A patra notă de 10 pentru Nadia Comăneci!” Uneori așa se scrie istoria.
Și a trecut o jumătate de secol de atunci! Sportul mondial o sărbătorește pe Nadia, gimnasta care a devenit un reper al perfecțiunii, Everestul performanței sportive. Inegalabilă. Dar n-a fost întotdeauna așa. Îmi aduc aminte bine cum cuplul Ceaușeștilor și-a dorit marginalizarea Nadiei, umilirea ei, ca nu cumva să le fure din faima internațională. Imaginea cu acea Nadia slăbită, tristă, dezorientată, neglijată chiar de antrenorul ei, mi-a rămas mulți ani în minte. Aici era condamnată. Și chiar n-a avut altă soluție decât plecarea peste frontiera României, căutând un alt viitor. Iar când văd femeia perfectă de azi, mamă și soție, exemplu pentru oricare tânără gimnastă din Statele Unite, și nu numai, mă bucur că Nadia împlinește un destin minunat, pe care îl merită din plin.
Am putea să ne întrebăm de asemenea ce s-a mai întâmplat în sportul românesc în acești 50 de ani? Care alt sportiv a accesat prin performanțele sale gloria mondială, care a meritat și va rămâne în istoria sportului? Dar asta este o întrebare foarte grea. Am avut desigur o mulțime de campioni olimpici, de la Ivan Patzaichin, Gabriela Szabo și Elisabeta Lipă, până la Geta Andrunache, Daniela Silivaș sau Simona Radiș. Mai sunt desigur și alții, dar niciunul dintre ei n-a ajuns la medaliile olimpice ale Nadiei, 9 la număr și nici la faima ei.
Aș mai introduce în discuție și naționala de fotbal a „generației de aur”, care a fost la un pas de semifinalele CM în 1994, cu Gică Hagi în frunte. Ei bine, singuri care chiar s-au apropiat de profilul de super-campion al Nadiei sunt, după mine, doar Simona Halep și desigur David Popovici. Ei chiar au șocat lumea sportului în anii recenți, aducând lauri și faimă pentru România. Au făcut să se vorbească despre țara noastră la superlativ, un lucru care se întâmplă din ce în ce mai rar. Dar Nadia va rămâne deasupra tuturor multă vreme de acum înainte.
De aceea găsesc perfect întemeiată decizia președintelui Nicușor Dan de a numi anul în curs drept „Anul Nadia Comăneci”! Vor exista mai multe evenimente în țară pe parcursul întregului an, dar avem totodată satisfacția că această aniversare este și va fi celebrată nu numai în România, întreaga lume sărbătorește cei 50 de ani de la nota perfectă a Nadiei. Mulțumim, Nadia!
Dumitru GRAUR
