Știri Sportive 27.12.2012, ora 10:34

Aparitie editoriala: Frumosii nebuni ai Craiovei Maxima

Ediţia a II-a cărţii-document "Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima" de Ion Jianu cuprinde istoria formaţiei Universitatea Craiova care, în premieră pentru fotbalul românesc, a ajuns într-o semifinală de cupă europeană, UEFA 1983.

Prefaţa - "O istorie care…ţine de legendă" - este semnată de Fănuş Neagu (la prima ediţie a cărţii, 2005): “Perioada saltului spectacular al echipei craiovene în elita fotbalului european a fost aşa de frumoasă, încât acum ţine numai de legendă: a fost odată, ca niciodată…”
Scriitorul Radu Cosaşu, într-o recenzie a primei ediţii a cărţii, “U Craiova ca poveste de orgoliu în amor”, publicată în Gazeta Sporturilor (ianuarie 2006), a consemnat: “Am citit o carte fabuloasă – Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima, de Ion Jianu”.
Postfaţa pentru ediţia a II-a volumului (iunie 2012) aparţine cunoscutului publicist Daniel Nanu: "Nemuritorii".

Prima parte a cărţii cuprinde interviuri cu toţi marii fotbaliştii (19) care au alcătuit lotul echipei Universitatea, supranumită "Craiova Maxima", interviuri care scot la iveală adevărata cauză a necalificării grupării oltene în finala Cupei UEFA 1983 – vitaminizarea în exces de către selecţionerul Mircea Lucescu a jucătorilor olteni-internaţionali la meciul România – Italia 1-0 (16 aprilie 1983) disputat cu patru zile înainte de returul semifinalei Universitatea –Benfica 1-1 (20 aprilie 1983).
Al doilea capitol este destinat opiniilor antrenorilor şi oficialilor olteni, interviuri din care ipoteticul cititor al cărţii află că, într-adevăr, “supervitaminele” administrate de Mircea Lucescu la meciul România –Italia din 16 aprilie 1983 au avut un efect negativ asupra internaţionalilor Craiovei peste patru zile, la meciul retur Universitatea – Benfica (20 aprilie 1983). Şi medicul Universităţii- Craiova Maxima a confirmat informaţia potrivit căreia Mircea Lucescu a “dopat” tricolorii la partida România – Italia.
Interviurile din al treilea capitol sunt cu adversari ai Craiovei Maxima din acel sezon fabulos al oltenilor în Cupa UEFA 1982-1983, dialoguri din care rezultă că celebra grupare alb-albastră din Bănie a fost surpriza, revelaţia acelei ediţii din Cupa UEFA 1982-1983.
Ultima parte a cărţii cuprinde 22 de opinii de la personalităţi despre Craiova Maxima, declaraţii în premieră – cum ar fi cele ale lui Mircea Lucescu, Valentin Ceauşescu, Nadia Comăneci, Gică Hagi, Victor Piţurcă....
Mircea Lucescu afirmă că Valentin Ceauşescu i-ar fi sugerat să părăsească România pentru ca astfel Steaua să nu aibă în Dinamo un adversar redutabil, în timp ce fiul cel mare al clanului Ceauşescu a negat această declaraţie şocantă.
Povestea lui Hagi cuprinde amănunte în premieră: el a fost declarat admis la o facultate de la Universitatea din Craiova, urma să fie legitimat la echipa de fotbal Universitatea, dar a ajuns la Sportul Studenţesc ca urmare a unei sugestii şi a unei ameninţări din partea lui Mircea Lucescu. Ocrotitorul Universităţii Craiova, fostul ministru de externe al României, Ştefan Andrei, a declarat că Ilie Balaci nu s-a putut opera în străinătate în 1986 deoarece Dinamo a blocat deplasarea fostului mare fotbalist al Craiovei Maxima în Germania Federală.
Victor Piţurcă, actualul selecţioner al tricolorilor, fost jucător al Universităţii Craiova, opinează că: ”Şi Craiova Maxima ar fi putut câştiga Cupa Campionilor Europeni!”.
La finalul celor 51 de interviuri-opinii despre Craiova Maxima, cititorul poate lectura şi câteva date statistice: casetele tehnice ale meciurilor disputate de Universitatea-Craiova Maxima în cele două sezoane europene reuşite (Cupa Campionilor Europeni 1981-1982 şi Cupa UEFA 1982-1983), un istoric al grupării alb-albastre şi performanţele ei.

Volumul se încheie cu un album al amintirilor, 40 de pagini de fotografii color şi alb-negru inedite.
Totodată, în carte este inclus un poster cu toţi componenţii Craiovei Maxima, cu autografele acestora.
Cartea, în format B5, are 385 de pagini.
Contact autor:ion.jianu@gds.ro
Toate cărţile despre Universitatea Craiova scrise de Ion Jianu (5 volume) pot fi vizualitate pe adresa de
facebook:www.facebook.com/carti.universitateacraiova

Cod etic

Cod etic

Cod etic
Statutul Asociației Presei Sportive din România

Statutul Asociației Presei Sportive din România

Statutul Asociației Presei Sportive din România
Legitimații APS
Static 11.01.2026

Legitimații APS

Cursuri
Static 11.01.2026

Cursuri

Legitimații APS Cursuri